Top 10 cele mai falsificate alimente. Mulți români nici nu bănuiesc că sunt contrafăcute 

de: Ana Anițoiu
23 10. 2023

Top 10 cele mai falsificate alimente include produse pe care mulți români nici nu le-ar bănui ca fiind contrafăcute. Ba chiar unele dintre ele sunt considerate bune pentru sănătate și cumpărate cu scopul de a adopta sau a menține un stil de viață sănătos.

Alimente considerate sănătoase, dar frecvent contrafăcute

Estimarea experților este că aproximativ 10% dintre produsele alimentare din țările dezvoltate sunt contrafăcute. Câteva alimente se regăsesc mai tot timpul pe lista neagră.

Unul dintre aceste produse alimentare este uleiul de măsline extravirgin, pe care numeroase persoane îl cumpără ca să aibă grijă de sănătatea lor. O metodă prin care acesta este contrafăcut este înlocuirea unei părţi de ulei de măsline extravirgin, fie cu forma să rafinată, fie cu alt tip de ulei, cum este cel de soia, inferior din punct de vedere calitativ.

Un indiciu că uleiul de măsline extravirgin este contrafăcut este fumul puternic pe care îl emană la mai puțin de 190 de grade Celsius și schimbarea gustului.

În cazul în care uleiul de măsline depășește nivelul de aciditate de 1 grad (cât are cel extravirgin), respectiv 2 grade (cât are cel virgin), este posibil ca produsul să conțină și alte tipuri de ulei.

Un alt aliment considerat sănătos face parte din topul celor mai falsificate alimente: mierea de albine. Mierea contrafăcută poate conține sirop de porumb, sirop de zahăr, aditivi și substanțe chimice.

Mierea de albine adevărată provine direct din stup și are numeroase beneficii asupra sănătății. Este antibacteriană, scade inflamația și poate ajuta la ameliorarea alergiilor prin expunerea organismului la cantități mici de particule de polen.

Alte produse în top 10 alimente contrafăcute

În top 10 alimente contrafăcute se află și laptele. Acesta poate fi diluat, devenind astfel lipsit de nutrienții pe care îi conține în mod normal. Specialiștii susțin că cel mai sigur lapte este cel ambalat, deoarece acesta respectă unele reguli referitoare la conținutul microbiologic, hormonal și la reziduurile de antibiotice.

De asemenea, peștele se află pe listă. În timp ce somonul sălbatic are un nivel mare de Omega 3, ce protejează sistemul cardiovascular, nu același lucru este valabil în cazul somonului de cultură sau al păstrăvului curcubeu, specii mai ieftine cu care somonul sălbatic este uneori înlocuit.

Din top 10 cele mai falsificate produse alimentare nu lipsește nici parmezanul. În 2016, cercetătorii au testat parmezanul ras comercializat de câteva mărci din Statele Unite ale Americii și au descoperit că toate conțineau celuloză, un aditiv ce previne aglomerarea brânzei rase și care este sigur de consumat doar în cantități mici. Cel mai simplu mod de a evita parmezanul contrafăcut este cumpărarea lui la bucată.

Cele mai contrafăcute băuturi

În același top este inclusă și cafeaua, ce poate fi contrafăcută în mai multe feluri. Poate fi diluată cu diverse amestecuri mai puțin sănătoase sau poate să nu conțină boabele de cafea indicate pe etichetă.

Cafeaua măcinată poate fi amestecată cu grâu, soia, zahăr brun, orz, porumb sau diverse semințe. Această practică este periculoasă pentru cei care au alergii la ingredientele ascunse, cum ar fi grâul sau soia.

De asemenea, frunzele ce ceai sunt uneori amestecate cu alte ingrediente, ce îi afectează calitatea, modificându-i mirosul, gustul și beneficiile pentru sănătate.

Totodată, există numeroase băuturi alcoolice cu etichete false sau băuturi diluate cu substanțe spirtoase ce pot reprezenta un pericol pentru sănătate.

Top 10 cele mai contrafăcute alimente este completat de condimente cum ar fi boiaua de ardei. Aceasta este amestecată adesea cu piper roșu măcinat sau chiar cu coloranți artificiali.

Lista mai include și șofranul, un condiment extrem de scump, ce poate fi înlocuit uneori cu materiale precum mătasea vopsită.